Voluntari e supercampioana fotbalului românesc! Ilfovenii înving Viitorul la Botoșani, 1-0, și câștigă al doilea trofeu în mai puțin de două luni. Costin Lazăr, erou la 36 de ani

Redactor:
Dan Mirea
Voluntari e supercampioana fotbalului românesc! Ilfovenii înving Viitorul la Botoșani, 1-0, și câștigă al doilea trofeu în mai puțin de două luni. Costin Lazăr, erou la 36 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Viitorul – FC Voluntari 0-1 (Lazăr 12), la Botoșani

FC Voluntari a câștigat în premieră Supercupa României, după un meci câștigat cu 1-0 împotriva celor de la Viitorul Constanța. Este al doilea trofeu din istoria clubului înființat în 2010.

Hagi a început cu câteva surprize în primul „11”, cu Mățan și cu Cicâldău, dar și cu nou-venitul Dumitraș. Meciul a fost tranșat încă din prima repriză de ilfoveni la o fază excelent construită de Marinescu și finalizată de Lazăr, în minutul 12. 

Viitorul a terminat meciul cu un jucător mai puțin, după ce Vînă a fost eliminat în minutul 34 pentru al doilea cartonaș galben. 

Atacurile campionilor au fost apatice, iar Voluntariul a știut să conserve excelent rezultatul obținut încă din minutul 12 al partidei. 

Echipele de start:

  • FC Viitorul: Rîmniceanu – Dumitraș (Benzar 46), Țîru, Boli, Ganea – Lopez, Nedelcu (Herea 71), Vînă – Mățan, Chițu (Casap 46), Cicâldău
  • Rezerve: Buzbuchi – M. Constantin, Mladen, Benzar, Casap, Herea, Țucudean
  • FC Voluntari: Balauru – Maftei, Balaur, M. Popescu, Acsinte – Lazăr, Răuță – Deac (Ivanovici 71), Marinescu, Olteanu (Pârcălabu 83) – Bălan (Căpățână 90)
  • Rezerve: Petrariu – Leasă, Tăbăcariu, Ivanovici, Căpățână, Pârcălabu, Popadiuc

22:50 FINAL! Viitorul – FC Voluntari 0-1, iar ilfovenii sunt supercampionii României!


22:37 Elevii lui Hagi nu se sincronizează la o fază în propria jumătate, mingea e recuperată de ilfoveni, iar Boli este nevoit să faulteze pentru a stopa faza de atac a adversarilor. Colțescu îl avertizează pe fundașul central cu cartonașul galben. 


22:27 Herea debutează la Viitorul. Hagi îl scoate pe Nedelcu și introduce pe teren decarul echipei.


22:26 Atacurile Viitorului sunt apatice, iar campionii reușesc să pună în periculo poarta lui Balauru dintr-o fază fixă. Intrat la pauză, Casap își asumă execuția, dar mingea se duce în plasa laterală, iar scorul rămâne 1-0 pentru Voluntari. 


22:14 Benzar avansează până în marginea careului advers și șutează la poartă, dar execuția acestuia este destul de moale, iar portarul Voluntariului reține fără probleme. 


22:06 Hagi își pune mâinile în cap, după ce echipa sa a ratat ocazia de a egala. Cicâldău driblează în careu, trece de doi oameni, pasează în fața porții, acolo unde Lopez pune latul, dr mingea ajunge fără emoții în brațele lui Balauru. 


22:02 A început repriza secundă. Hagi schimbă la pauză! Ies Chițu și Dumitraș, intră Casap și Benzar.


21:48 Pauză! Viitorul – Voluntari 0-1


21:37 Ilfovenii ratează șansa desprinderii pe tabelă. Marinescu, pasatorul decisiv de la primul gol, este găsit în mijlocul careului, dar execuția acestuia cu capul se duce mult pe lângă poartă. 


21:33 Misiunea Viitorului la Botoșani se complică, după ce Vină este eliminat pentru al doilea cartonaș galben. Deac îi ia fața mijlocașului lui Hagi, iar acesta din urmă uită că este deja avertizat și oprește contraatacul. Colțescu nu stă pe gânduri și îl trimite la cabine pe Vînă. 


21:21 Fotbaliștii Voluntariului stau bine pe teren până în acest moment și închid perfect spațiile către propria poartă. Viitorul a avut doar o ocazie, după ce Lazăr a deschis scorul, dar șutul lui Nedelecu a trecut mult peste poartă. 


21:14 GOOOOOOL VOLUNTARI! După un început echilibrat de meci, ilfovenii se desprind pe tabela de marcaj. Marinescu primește o minge pe culoar, pătrunde pe partea dreaptă, ezită să centreze în primă fază, dar îl vede pe Lazăr și îi trimite la bara a doua, iar fostul rapidist deschide scorul cu o lovitură de cap din careul mic.


21:11 Viitorul se apropie din nou de poarta Voluntariului. La un corner executat de pe dreapta, mingea e respinsă până la marginea careului de defensiva ilfovenilor, Mățan apare și trage plasat la bara a doua, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.


21:06 Ilfovenii au început să riposteze la atacurile Viitorului. Deac centrează de pe partea dreaptă, nu imprimă mingii destul efect, iar aceasta se duce spre poarta adversă, dar Rîmniceanu scoate în corner de sub bara transversală.


21:03 Viitorul, cu tinerii Mățan și Cicâldău, dar și cu noua achiziție Dumitraș, începe tare meciul și ține în apărare Voluntariul, în aceste prime minute ale meciului de la Botoșani, fără a șuta spre poarta lui Balauru.


21:00 A început Supercupa României disputată între câștigătoarea Ligii 1, Viitorul, și câștigătoarea Cupei României, FC Voluntari. 


UPDATE | Viitorul va juca în albastru, în timp ce FC Voluntari va evolua în echipamentul vișiniu.


Nici nu s-au uscat bine inscripțiile celor două echipe pe trofeele câștigate, că a și venit momentul disputării celei de-a 19-a ediții a Supercupei. Este o finală inedită, așa cum au fost și cele două câștigătoare ale trofeelor ediției trecute. Două echipe ale căror nume încep cu litera V și care pentru o perioadă au fost concitadine și chiar în strânse relații, până să se ridice casa dobrogenilor. Evident că pentru ambele este o premieră, așa că una din cele două vitrine abia așteaptă să mai primească imediat un nou trofeu. Finala Supercupei are o un caracter ciudat, ea fiind rezultanta faptelor din fosta ediție, dar se joacă precum ar fi prima competiție din cea nouă. Premieră este și orașul Botoșani în calitate de gazdă (a 5-a din istoria competiției), o alegere a șefului FRF care vrea să-i recompenseze pe cei ascultători… Trăiască yesmanii!


Indiferent de rezultat, va deveni a 4-a ediție consecutivă în care trofeul va merge în provincie. Prima șansă o are, ca de obicei, campioana, Viitorul, mai ales că în cazul de față, în Liga I din 4 întâlniri cu cei de la FC Voluntari și le-a adjudecat pe toate! Așadar, un procent de 100%. De asemenea și lotul echipei lui Hagi este mai valoros. Însă cam așa s-a zis despre FC Voluntari și în finala Cupei cu Astra și a ieșit ce a ieșit, astfel încât popularul trofeu în cele din urmă a respirat fum de mici.

  • S-au disputat 18 ediții de supercupă.
  • Au fost 5 situații în care în același sezon campioana a câștigat și cupa, astfel încât n-a mai fost necesară disputarea supercupei. Din 2010 însă, chiar și în cazul unui event, Supercupa se dispută, câștigătoarea celor două trofee întâlnind ocupanta locului 2 în clasament.

Steaua a câștigat de cele mai multe ori trofeul, în 6 rânduri, urmată de Rapid în 4, Astra, CFR Cluj și Dinamo în câte 2, Oțelul și Ardeal câte o dată. # Unirea Urziceni – CFR Cluj în două rânduri și Astra – CFR Cluj au fost singurele finale totalmente provinciale. Viitorul – FC Voluntari va fi următaorea. # CFR Cluj a devenit prima câștigătoare din Provincie. # 14 finale s-au disputat la București (8 pe fostul stadion Național, 3 pe Național Arena și câte una în Regie, pe Cotroceni și în Giulești), 2 la Cluj (câte una pe CFR-„Dr. Constantin Rădulescu” și Cluj Arena) și câte una la Piatra Neamț și Constanța. Se va adăuga acum și Botoșani. # 11 dintre finale s-au decis după 90 de minute, 5 după lovituri de departajare și 2 în urma golului de aur. # Scoruri: de 6 ori – 1-0; de 3 ori – 1-1; de 2 ori – 2-1, 2-2; o dată – 5-0, 4-0, 3-0, 2-0, 3-2. # Media golurilor înscrise în cele 18 meciuri a fost de 2,5 (total 45).

Marius Lăcătuș este fotbalistul care a câștigat de cele mai multe ori trofeul, în 3 rânduri. Sergiu Radu a marcat cele mai multe goluri, 3. # Florin Bratu și Claudiu Niculescu sunt singurii care au marcat în două finale, iar primul dintre ei e unicul care a înscris pentru două echipe (Rapid și Dinamo). # Dominique Kivuvu (CFR Cluj) a fost singurul care și-a dat autogol. # Belgianul Manuel Godfroid a fost primul jucător străin care și-a adjudecat trofeul. L-au mai urmat alți 53: Makinwa, Ziyati, Gaev, Mariko, BožoviÇ, Cesinha, Nuno Claro, Tony, Cadú, Hugo Alcântara, Peralta, Dani, Culio, Ruiz, Dubarbier, Y. Koné, Piccolo, Edimar, Kivuvu, Culio, Traoré, BjelanoviÇ, Grahovac, Perendija, Ibeh, Viglianti, Issa Ba, Mansaly, Georgievski, SzukaÅ‚a, NikoliÇ, Piovaccari, Yahaya, Ben Youssef, Júnior Maranhão, Laban, Seto, Bukari, Abdul Fatai, William Amorim, GolaÅ„ski, Brandán, Gorobsov, Ndoye, Kortzorg, Pedro, Manolov, Vangjeli, Geraldo Alves, Fabricio, Rick Boldrin, Boudjemaa, Filipe Teixeira. # Portughezul Cadú a fost primul jucător străin care a marcat. L-au urmat alți 6: Kivuvu, Diogo Valente, Kapetanos, NikoliÇ, SzukaÅ‚a și William Amorim. # Dumitru Dumitriu și Mircea Rednic sunt antrenorii care și-au adjudecat de cele mai multe ori trofeul, de câte 2 ori.

Bergodi a deschis drumul străinilor

Cristiano Bergodi a fost primul antrenor străin care l-a câștigat, urmat de „Toni” António da Conceição Silva Oliveira, Andrea Mandorlini și Dario Bonetti. Alexandru Tudor a condus cele mai multe finale, 3. Cel care o va arbitra pe actuala, Sebastian Colțescu, nu a mai condus până acum vreuna, fiind însă prezent ca arbitru adițional la a 14-a, cea din 2012, dintre Dinamo și CFR Cluj.

Iar Cristian Nica s-a aflat de cele mai multe ori la linie, în 6 rânduri. Pentru prima oară va fi asistent femeie, de fapt nu una, ci chiar două, Mihaela Țepușă și Petruța Iugulescu. La patru finale au fost și arbitri adiționali. Finala din ediția a 5-a, Steaua – Dinamo 2-1, a avut cea mai mare asistență, 45.000, în timp ce aceea din ediția a 11-a, CFR Cluj – Unirea Urziceni, a înregistrat-o pe cea mai scăzută, 2.000. 

Trofeul a fost cucerit de 11 ori de campioană, de 6 ori de câștigătoarea cupei și o dată de ocupanta locului 2. De cele mai multe ori, în câte trei rânduri, finala s-a disputat între Steaua – Rapid și Rapid – Dinamo. Urmează de câte două ori Steaua – Dinamo, CFR Cluj – Unirea Urziceni și Steaua – Petrolul, iar câte o dată Steaua – Gloria Bistrița, Oțelul – Steaua, Dinamo – CFR Cluj, Astra – Steaua, Ardeal – Steaua, Astra – CFR Cluj. 

Spray-ul pe gazon, din 2015

Finala din 2015 a fost primul meci din România în care s-a folosit spray-ul de marcat pentru loviturile libere. # Dintre componenții celor două echipe, Maftei (FC Voluntari) este cel mai experimentat în ceea ce privește Supercupa, cucerind 2 trofee și pierzând 3 finale. De asemenea și nou venit la Viitorul, M. Constantin, a cucerit tot de 2 ori trofeul. Apoi, Țucudean de la Viitorul, alături de C. Lazăr și Gavrilaș de la FC Voluntari l-au câștigat o dată. De asemenea, La. Marinescu și Tudorie de la FC Voluntari au pierdut câte o finală. # Dacă Gheorghe Hagi nu a apucat să apară în vreo finală de Supercupă a României în nicun fel de calitate, celălalt antrenor, Claudiu Niculescu, a câștigat ca jucător una și a pierdut 3 și așa cum s-a putut citi mai înainte, a și marcat în două din aceste partide.

Toate finalele
Ediția 1994 (1)
17.08.1994, București (Național, ora 18.00): STEAUA BUCUREȘTI – GLORIA BISTRIȚA 1 0 (0 0, 0 0)
Marcator: M. Popa (108 g.a.).
Ediția 1995 (2)
05.08.1995, București (Sportul Studențesc, ora 18.00): STEAUA BUCUREȘTI – PETROLUL PLOIEȘTI 2 0 (1 0)
Marcatori: Militaru (25), Vlădoiu (56)

Edițiile 1996 și 1997 nu s-au disputat deoarece în ambele situații, Steaua cucerise atât titlul, cât și cupa

Ediția 1998 (3)
09.09.1998, București (Național, ora 19.30): STEAUA BUCUREȘTI – RAPID BUCUREȘTI 4 0 (2 0)
Marcatori: D. Șerban (19), L. Roșu (27, 69), I. Dumitrescu (87).
Ediția 1999 (4)
06.10.1999, București (Național, ora 20.45): RAPID BUCUREȘTI – STEAUA BUCUREȘTI 5 0 (2 0)
Marcatori: Sg. Radu (3, 66, 69), Măldărășanu (25, 88).

Ediția 2000 nu s-a disputat, deoarece Dinamo a cucerit atât titlul, cât și cupa

Ediția 2001 (5)
02.03.2002, București (Național, ora 18.00): STEAUA BUCUREȘTI – DINAMO BUCUREȘTI 2-1 (1-0)
Marcatori: Trică (30, 85) – Cl. Niculescu (70).
Ediția 2002 (6)
10.08.2002, București (Național, ora 21.00): RAPID BUCUREȘTI – DINAMO BUCUREȘTI 2-1 (1-1)
Marcatori: Fl. Bratu (18), Perjă (65) – Vl. Munteanu (40).
Ediția 2003 (7)
02.08.2003, București (Național, ora 21.00): RAPID BUCUREȘTI – DINAMO BUCUREȘTI 1-0 (0-0, 0-0)
Marcator: R. Niță (92 g.a.).

Ediția 2004 nu s-a disputat, deoarece Dinamo a cucerit atât titlul, cât și cupa

Ediția 2005 (8)
31.07.2005, București (Cotroceni, ora 21.00): DINAMO BUCUREȘTI – STEAUA BUCUREȘTI 3-2 (1-2)
Marcatori: Fl. Bratu (38), Bălțoi (69), Cl. Niculescu (84) – N. Dică (15), V. Iacob (44).
Ediția 2006 (9)
22.07.2006, București (Național, ora 21.00): STEAUA BUCUREȘTI – RAPID BUCUREȘTI 1-0 (0-0)
Marcator: Oprița (89).
Ediția 2007 (10)
25.07.2007, București (Național, ora 20.45): RAPID BUCUREȘTI – DINAMO BUCUREȘTI 1-1 (0-0, 1-1) / 6-5 d.l.dep.
Marcatori: Burdujan (109) – Dănciulescu (116).

Ediția 2008 nu s-a disputat, deoarece CFR Cluj a cucerit atât titlul, cât și cupa

Ediția 2009 (11)
26.07.2009, București (Giulești „Valentin Stănescu”, ora 21.00): CFR CLUJ – UNIREA URZICENI 1-1 (1-0, 1-1), 3-2 d.l.dep.
Marcatori: Cadú (40) – Frunză (49).
Ediția 2010 (12)
18.07.2010, Cluj (CFR-„dr. Constantin Rădulescu”, ora 20.30): CFR CLUJ – UNIREA URZICENI 2-2 (1-1, 2-2), 2-0 d.l.dep.
Marcatori: Kivuvu (12), Deac (105) – Kivuvu (53a), La. Marinescu (98).
Ediția 2011 (13)
17.07.2011, Piatra Neamț (Ceahlăul, ora 20.45): OȚELUL GALAȚI – STEAUA BUCUREȘTI 1-0 (1-0)
Marcator: L. Buș (14).
Ediția 2012 (14)
14.07.2012, București (Arena Națională, ora 21.00): DINAMO BUCUREȘTI – CFR CLUJ 2-2 (1-0, 1-1), 4-2 d.l.dep.
Marcatori: Țucudean (61, 100) – Diogo Valente (35), Kapetanos (102).
Ediția 2013 (15)
10.07.2013, București (Arena Națională, ora 20.45): STEAUA BUCUREȘTI – PETROLUL PLOIEȘTI 3-0 (3-0)
Marcatori: NikoliÇ (21), SzukaÅ‚a (32), Pintilii (41).
Ediția 2014 (16)
11.07.2014, București (Arena Națională, ora 21.00): ASTRA GIURGIU – STEAUA BUCUREȘTI 1-1 (0-1, 1-1), 5-3 d.l.dep.
Marcatori: G. Enache (75) – Chipciu (45).
Ediția 2015 (17)
08.07.2015, Constanța (Farul, ora 21.00): ARDEAL TÂRGU MUREȘ – STEAUA BUCUREȘTI 1-0 (0-0)
Marcator: Axente (63)
Ediția 2016 (18)
16.07.2016, Cluj (Cluj Arena, ora 21.45): ASTRA GIURGIU – CFR CLUJ 1-0 (0-0)
Marcator: William Amorim (86)

  • Câștigătoare (18 ediții, 7 echipe): 6 – Steaua; 4 – Rapid; 2 – Astra, CFR Cluj, Dinamo; 1 – Ardeal, Oțelul
  • Finale pierdute: 5 – Steaua; 4 – Dinamo; 2 – CFR Cluj, Petrolul, Rapid, Unirea Urziceni; 1 – Gloria Bistrița
  • 5 ediții nu s-au disputat

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×